Bunatatea si mangaierea

A fi bun este in firea omeneasca; bunatatea nu este dincolo de noi, ci in noi ca fiinta spirituala, este odata cu omul faptura a lui Dumnezeu. Omul o poate pierde sau castiga, adica se poate inrai sau deveni mereu mai bun; omul o poate pierde sau castiga, dupa calea pe care umbla.

Bunatatea nu poate veni din nimic si nici din intunericul fapturii noastre cazute. Bunatatea este expresia fiintei renascute, a prezentei duhului viu in noi, semn al originii noastre nepmantene.

loading...

Intrucat omul este al lui Dumnezeu, intru atat are in sine bunatatea. Dumnezeu viu in sufletele noastre indreptateste si face posibila bunatatea. Omul cunoaste aceasta stare interioara numai mergand pe caile adevarului. Prin bunatate, omul este mai om si culege urma pasilor lui Iisus.

Bunatatea nu poate fi aparenta, adica nu poate fiinta in anumite gesturi ale noastre. Bunatatea nu poate fi o stare a omului politic, a omului social, ci a omului duh.

Bunatatea vine ca un val care ne inunda fiinta noastra, ca un prisos de omenie. Ce face ca omul prin ea sa aiba un cuprins atat de mare?

La temelia bunatatii sta dragostea; ea are un izvor in dragoste. Centrul de radiere, samburele de crestere este dragostea. Nu poate fi cineva bun fara dragoste, pentru ca ea este izvorul tuturor creatiilor si puterea intregii existente.

Plinatatea pe care o gasim in bunatate vine in primul rand din dragoste.

Bunatatea incheaga, intr-un manunchi, dragostea, blandetea, mila, mangaierea; toate sunt topite aci si alcatuiesc o stare morala unitara. In bunatate gasim blandetea. Omul bun este bland, adica are sufletul catifelat. Mai putin activa decat dragostea, blandetea, in calmul ei, nu este lipsita de puterea creatoare, ci dimpotriva. Intr-o lume de potrivnicie, blandetea vine ca un intaritor, ca o inseninare, lacrima luminata

Mangaierea este acea stare launtrica legata de setea de mai bine in intelesul luptei pentru alungarea raului si durerii, lupta fara frangere si fara asprime. Mangaierea este o stare creatoare de bine, peste intunericul care inunda. Mangaierea este un leac al carui izvor sta in sufletul nostru si prin care se savarseste un act exterior de binefacere.

Mangaierea este prezenta in bunatate, o alcatuieste partial. Omul bun simte permanent nevoia de a inlatura durerea care seaca sufletul si madularele omului, de a-i curataa fiinta de poveri, de a-l face sa cunoasca bucuria luminii.

Viata ne face sa sangeram pentru ca este colturoasa si cu drumuri intoarse. Acela care traieste bunatatea, care simte vibratia si caldura ei, are darul de a indruma si de a impaca contradictiile, are darul de a rotunji si usura durerile. Omul bun nu numai ca nu le aduce la viata, dar firea lui este facuta sa le inlature. Omul bun modeleaza viata dupa frumusetea ce a pus-o mana lui Dumnezeu in inima fiintei sale.

Omul, asa cum l-a lasat Dumnezeu, inchide in el frumuseti nebanuite. Numai sa le stie lucra pana ce uratul nu-l ineaca.

Ernest Bernea

Interesant de citit si:
Related:  Programul de vindecare a lui Metatron

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.