Omul este o forta – forta care ii permite corpului sa traiasca si mintii sa viseze

Omul

Omul incepe sa devina constient atunci cand incepe sa vada ceea ce nu este, cand mintea lui incepe sa realizeze ca nu este tot una cu corpul. Ea ajunge sa se intrebe: “Atunci, cine sunt eu? Sunt eu tot una cu mana? Daca imi tai mana, eu continui sa exist. Inseamna ca nu sunt una cu mana”. In acest fel, negand tot ceea ce nu poate fi, omul ramane singur in fata adevaratei sale fiinte, a adevaratei sale identitati, si descopera cine este.

Mintea si corpul au nevoi complet diferite, dar mintea detine controlul asupra corpului fizic. Pe de alta parte, corpul are o serie de nevoi care nu pot fi evitate; de pilda, el trebuie hranit cu alimente si apa, are nevoie de un adapost, de somn, de sex. Toate aceste nevoi sunt pefect normale si sunt usor de satisfacut. Necazul este ca mintea si le asuma, facand din ele “nevoile mele”.

loading...

Noi cream tot felul de imagini in mintea noastra, iar mintea simte nevoia sa-si asume responsabilitatea pentru tot ce se petrece. Ea crede ca ea este cea care are nevoie de hrana, de apa, de adapost, de haine, de sex. Realitatea este insa cu totul alta: mintea nu are acest tip de nevoi fizice. Ea nu are nevoie de hrana, de oxigen, de apa sau sex.

Cum ne putem da seama de acest lucru? Atunci cand mintea spune: “Vreau mancare”, noi mancam; la un anumit moment, corpul se satura, dar mintea continua sa creada ca are nevoie de mancare. In acest fel, noi continuam sa mancam in exces, fara a ne satisface vreodata mintea, pentru simplul motiv ca nevoia nu este reala.

Un alt exemplu, se refera la nevoia de a ne acoperi corpul.Da, corpul are nevoie sa fie acoperit pentru ca afara este prea frig sau pentru ca soarele arde mai tare, dar acestea sunt nevoi ale corpului, usor de satisfacut. Cand mintea isi asuma aceasta nevoie, oricate haine ne-am pune pe noi, tot nu suntem satisfacuti. Cate femei nu deschid dulapul care este plin pana la refuz cu haine, dupa care spun: “Nu am ce sa port!”

Mintea simte nevoia sa isi schimbe masina, sa plece din nou in vacanta, sa isi ia o noua casa pentru prieteni…Toate nevoile car nu pot fi niciodate plenar satisfacute sunt mentale, nu sunt reale. Acelasi lucru se petrece si cu sexul. Cand nevoia este pur mentala, ea nu poate fi satisfacuta, caci alaturi de nevoie mai exista si intreaga noastra cunoastere, toate prejudecatile si principiile noastre, adeseori contradictorii si imposibil de satisfacut. Asa se explica de ce sexul devine o experienta atat de dificila.

In realitate, mintea nu are nevoie de sex. Ea are nevoie de iubire, nu de sex. De fapt, sufletul, si nu mintea, este cel care are nevoie de iubire, caci mintea poate supravietui si numai cu teama. Frica este si ea un tip de energie care hraneste mintea; nu este neaparat cea mai satifacatoare hrana, dar merge.

Noi trebuie sa-i redam corpului libertatea in fata tiraniei mintii. Daca nevoia de hrana sau de sex dispare din mintea noastra, totul devine incredibil de usor. Primul pas consta in a imparti nevoile in doua categorii: nevoile corpului si nevoile mintii.

Mintea confunda nevoile corpului cu propriile sale nevoi, pentru ca ea simte nevoia sa inteleaga: cine sunt eu? Noi traim in aceasta lume a iluziei si nu stim cine suntem. Mintea este cea care creeaza toate aceste intrebari. “Cine sunt eu?” devine cel mai mare mister, si orice raspuns pare sa o satisfaca suficient de mult pentru a se simti in siguranta. Mintea spune: “Eu sunt corpul. Eu sunt ceea ce vad. Eu sunt ceea ce gandesc. Eu sunt ceea ce simt. Eu sunt ranit(a). Eu sangerez.”

Afinitatea dintre minte si corp este atat de stransa incat mintea crede ca ea este corpul. Daca trupul are o anumita nevoie, mintea este cea care spune: “Eu am aceasta nevoie”. Mintea isi asuma personal toate nevoile corpului, caci ea incearca sa inteleaga “Cine sunt eu?” De aceea, este absolut normal ca ea sa inceapa la un moment dat sa dobandeasca controlul asupra corpului. Iar omul continua sa traiasca astfel pana cand in viata lui se petrece ceva care il cutremura si il face sa vada ca nu este ceea ce credea el ca este.

Omul incepe sa devina constient atunci cand incepe sa vada ceea ce nu este, cand mintea lui incepe sa realizeze ca nu este tot una cu corpul. Ea ajunge sa se intrebe: “Atunci, cine sunt eu? Sunt eu tot una cu mana? Daca imi tai mana, eu continui sa exist. Inseamna ca nu sunt una cu mana”. In acest fel, negand tot ceea ce nu poate fi, omul ramane singur in fata adevaratei sale fiinte, a adevaratei sale identitati, si descopera cine este.

Acest proces de descoperire a propriei identitati este un proces de lunga durata, in decursul caruia omul trebuie sa renunte la visul lui personal, la toate atasamentele care il faceau sa se simta in siguranta, pana cand ajunge sa inteleaga cine este cu adevarat.

El descopera astfel ca nu este cine credea ca este, pentru simplul motiv ca nu el a fost cel care si-a ales singur convingerile. Acestea i-au fost inoculate. Mai mult, ele existau deja la vremea cand s-a nascut el. El mai descopera ca nu este tot una cu trupul sau, caci poate functiona si fara corp. El incepe sa observe treptat ca nu este tot una nici macar cu visul sau, deci cu mintea. La un moment dat, cand ajunge la un nivel de profunzime suficient de adanc, el descopera ca nu este nici macar una cu sufletul lui. Atunci, el descopera ceva absolut incredibil. El descopera ca este o forta – forta care ii permite corpului sa traiasca si mintii sa viseze.

Don Miguel Ruiz

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.