Cauta in tine raspunsurile

Nimeni si nimic din afara ta nu iti poate oferi ceea ce cauti, decat tu insati/insuti. Cand cauti ordinea si perfectiunea in orice se intampla in jurul tau, probabil ca in interior e dezordine; fa curatenie inauntru, in mintea si in sufletul tau mai intai si vei observa ca nu te mai deranjeaza atat de mult imperfectiunea lumii de afara, caci asa cum ne privim pe noi, asa ii privim si pe ceilalti;

Daca doresti sa fii respectat si pretuit de alte persoane, uita-te inainte de toate la tine si verifica cat de mult te respecti tu, iar masura in care tu iti pretuiesti drepturile este definitorie pentru gradul de respect pe care il primesti din partea altora;

Daca vrei sa fii apreciat si laudat de altii, lauda-te si apreciaza-te tu mai intai, indiferent ce faci, caci astfel te vei vedea cu alti ochi si te vei comporta cu ceilalti ca si cum ai merita aprecierile lor;

Daca ceilalti nu au destula incredere in tine, fii tu primul care ti-o vei darui asa cum o meriti si nu uita ca ceilalti te reflecta pe tine si gandurile pe care le ai; daca ei inca nu te vad asa cum iti doresti, inseamna ca mai ai de lucru cu tine;

Daca ceilalti te inseala, cauta in tine tiparul mental care spune „oamenii ma insala intotdeauna cand e vorba de…”, caci tu transmiti acest semnal catre ei, iar realitatea iti confirma mereu ceea ce gandesti; tu esti cel care trebuie sa te schimbi, nu ei;

Daca vrei sa nu mai fii jignit si umilit, nu mai accepta postura de persoana umilita; nimeni nu te poate privi in acest fel decat cu acordul tau;

Daca se intampla sa fii ranit intr-o relatie, nu te uita la celalalt, nu te gandi la vinovatia lui; intreaba-te mai degraba pe tine: „ce anume din mine a generat acest comportament in el?”;

Related:  Medicina chinezeasca contra imbatranirii

Daca iti doresti o sanatate mai buna, fii atent la actiunile si gandurile tale, la semnalele corpului tau, caci ele iti influenteaza starea fizica;

Cand cauti iubirea in afara ta, chiar daca ai gasit-o, ea nu te va multumi pe deplin niciodata pentru ca nu vine din tine; verifica mai intai in interiorul tau si vezi cata dragoste ai pentru tine; cat de mult te iubesti? Daruieste-ti iubirea de care ai atata nevoie inainte de a o cauta in exteriorul tau;

Daca iti doresti pacea si linistea sufleteasca, cauta-le inainte de toate in tine, in inima ta, acolo unde este Dumnezeu; chiar daca nu stii, ai fost, esti si vei fi intotdeauna ocrotit(a) si iubit de El;

Daca ai incercat sa atingi fericirea si oricat te-ai straduit, oricat de multe dorinte ti-ai implinit nu simti aceasta decat pret de cateva clipe efemere, inseamna ca nu ai privit inca in sufletul tau; implineste-i nevoile lui, caci daca el se simte fericit si tu vei fi la fel;

Doar de atat ai nevoie: sa te uiti mereu in interiorul tau si sa te verifici din cand in cand intrebandu-te: „oare azi mi-am daruit portia de iubire, respect, incredere…?”