Calatoria spirituala

Calatoria spirituala este una personala, nu o poate parcurge altcineva in locul nostru si nu o putem parcurge noi in locul altuia. Si totusi, asta nu ne opreste sa incercam sa facem asta; face parte din natura noastra iubitoare, inocenta, care ar vrea sa-i ajute pe altii sa scape de suferinta. De aceea uneori noi incercam sa intervenim in a-i „salva” pe altii, in loc sa ne ocupam de propria salvare, de propria suferinta.

Daca noi ne-am concentra inainte de toate pe a ne salva/ vindeca pe noi insine, am fi un exemplu pentru altii si le-am permite sa-si recupereze si sa-si asume puterea personala, urmandu-ne exemplul. In acest caz, ei si-ar parcurge Calatoria pe propriile picioare, in loc sa incercam sa-i taram dupa noi, ca pe niste neputinciosi.

Deseori, prin simplul fapt ca oferim prea mult, ca incercam sa le ducem noi poverile altora (fiindca avem impresia ca asta inseamna „a-i ajuta”), ajungem sa ne cedam propria putere personala. Auzim deseori diverse persoane spunand: „N-am incotro, trebuie sa am grija de……..”. Si nu ma intelegeti gresit, am si eu copii, stiu ce inseamna sa ai responsabilitatea cresterii copiilor, dar una este responsabilitatea pe care o ai fata de copiii care inca nu sunt pe picioarele lor si alta este cand ne asumam responsabilitatea de a avea grija de niste adulti (fie ei si rudele noastre) care sunt perfect capabili sa aiba grija de ei insisi, dar care din diverse motive nu sunt dispusi sa o faca.

Cand noi insistam sa incercam sa-i salvam/ vindecam/ „reparam” pe altii, cand ne asumam responsabilitati care de fapt sunt ale altora, noi ii invatam sa fie niste neputinciosi, ii invatam sa depinda de noi, sa aiba nevoie de noi pentru orice, ii impiedicam sa-si asume puterea personala si sa invete sa se descurce singuri, sa-si rezolve singuri problemele. Asa ajungem la relatii de codependenta si la tot felul de alte chestiuni care nu ne sunt de ajutor nici noua, nici acelor oameni.

Related:  Şi aceasta va trece ...

Kerry K.