Etichetă: acceptare

Nu pune totul la inima . Gestionarea unui conflict

Una dintre cele mai complexe şi provocatoare lecţii de viaţă este de a învăţa să nu punem totul la inimă, acumulând negativitate. În special atunci când suntem tineri, sau dacă suntem prea sensibili, ducem atât de mult din energia aferentă întâmplărilor vieţii, în lăcaşul inimii. Această atitudine poate fi copleşitoare

Tot ceea ce traim in non-acceptare se acumuleaza la nivelul sufletului

Cand un copil se naste, el stie in adancul lui ca motivul pentru care se incarneaza este acela de a fi el insusi, trecand printr-o serie de experiente. De altfel, sufletul lui a ales dinainte familia si mediul in care se va naste, cu un scop foarte precis. Toti avem

Relaţia corectă

Mulţi dintre voi cred că relaţiile îi vor face fericiţi. Nimic nu e mai departe de adevăr. Promisiunea împlinirii prin relaţii este o farsă crudă. Veţi descoperi acest lucru destul de curând.Există un singur mod prin care puteţi găsi împlinire adevărată în viaţă şi acesta este să învăţaţi să vă

Alcoolismul

Abuzul de băuturi alcoolice provoacă un intreg ansamblu de tulburări: pe plan fizic, corpul se schimbă şi este crispat, capacităţile şi funcţionarea creierului se diminuează, sistemul nervos şi cel muscular devin tensionate şi supratensionate. Asemenea altor forme de dependenţă, alcoolismul se manifestă mai ales in momentul in care am nevoie

Nu căutaţi fericirea

În multe cazuri, fericirea este un rol pe care-l joacă oamenii, iar în spatele faţadei zâmbitoare există multă durere. Depresiile, căderile psihice şi reacţiile exagerate sunt un rezultat obişnuit al nefericirii mascate de o înfăţişare exterioară zâmbitoare şi de albul strălucitor al dinţilor, atunci când negaţi chiar faţă de voi

Lucrurile care ne deranjeaza la ceilalti

Multi dintre noi nu acceptam ca avem sentimente ca ura, minie, furie. Daca nu ne acceptam toate sentimentele, ele risca sa iasa la iveala in moduri foarte subtile. “Atunci cand urasti o persoana, urasti ceva din ea care iti apartine. Ceea ce nu face parte din noi nu ne deranjeaza.“

Diferite comportamente alimentare

A mânca sau a bea foarte incet: vrei sa prelungesti placerea, cauti atentia, prezenta celorlalti. Teama de singuratate…. A mânca sau a bea foarte repede: când nu esti prezent cu adevarat la masa, vrei sa controlezi ceva sau pe altcineva. Vrei sa controlezi timpul. Îti este teama ca ceilalti te