Etichetă: intuitie

Mişcă-te o dată cu vântul

Oamenii care excelează în manifestarea fizică a ideilor lor învaţă să-şi fixeze obiective realiste şi să le aplice într-un mod flexibil, răspunzând la condiţiile concrete. Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă flexibilitate, urmăreşte comportamentul unui copăcel tânăr în bătaia vântului. Trunchiul său este subţire şi fragil, dar dispune de o

Ghizii spirituali – puteri superioare ce au grijă de noi

Chiar de la începutul existenței sufletului nostru, am fost alocați acestor ființe ce iubesc , care ne îngrijesc, ne învață și au grijă de noi, la fiecare pas. Atunci când ne naștem pe Pământ, aceste ființe continuă să ne ajute și să ne ghideze prin viață, asigurându-se că ne găsim

Sunt stapan pe propria mea putere ?

Această întrebare importantă: „Sunt stăpân pe propria mea putere, sau încerc să mulţumesc pe altcineva?” ne provoacă să avem încredere în noi şi să facem alegerea îndrăzneaţă de a crede în capacitatea noastră înnăscută de a şti care e interesul nostru cel mai înalt. A fi stăpâni pe propria noastră

Totul începe de la un simplu gând

Noi creăm cu ajutorul gândurilor noastre. Nimic nu poate exista şi nu poate deveni manifest dacă nu a existat mai întâi de toate sub forma unui gând. De pildă, cineva a trebuit să se gândească la mersul pe Lună înainte ca acest lucru să devină posibil. Orice lucru care există

12 caracteristici definitorii ale unei persoane care se afla in contact cu latura sa spirituala

12. Ai o inima plina de umor  Viata este o calatorie in care perioadele de confuzie, de uimire, de mister si uneori de umilinta sunt nelipsite. Dar, cu toate acestea, viata depinde intr-o foarte masura de modul in care o privesti. Una dintre cele mai importante lectii pe care le