Etichetă: programare

Programare şi afirmaţii

Folosirea afirmaţiei este ceva foarte diferit de programarea conştientă . Principala diferenţă este aceea că noi putem folosi deseori afirmaţii puternice – şi totuşi, forţa lor poate fi slăbită de ceea ce numim „sabotorul interior”. Acest sabotor este memoria celulară din alte timpuri şi se bazează, pe o experienţă care

Tot ceea ce trăieşte un om prin intermediul experienţelor reprezintă întotdeauna efectul gândurilor sale

Dacă ţi-e greu să accepţi că oamenii din jurul tău gândesc altfel decât tine, acesta e un semn de egoism. In prezent, egoismul este una dintre cele mai mari rele din lume. Deseori credem că acţionăm din dragoste, când, în realitate, încercăm să ne impunem părerile celor apropiaţi. De fapt,

Puterea afirmaţiei

– Acceptarea că rezultatele vor apărea curand. Ştim că vorbirea cu sine insuşi şi gandurile controlează emoţiile – şi că emoţiile negative nerezolvate, păstrate in interior, creează nelinişte şi boală. in schimb, putem reface vorbirea cu sine, prin intermediul afirmaţiilor – şi, in felul acesta, să ne simţim bine. In

Succesul-unicitatea ta

De multe ori, noi confundăm succesul cu acumularea de posesiuni materiale. Şansele de a deveni fericiţi şi împăcaţi cresc însă enorm dacă înţelegem că succesul nu are nimic de-a face cu lucrurile materiale şi că el există deja în interiorul nostru. Atât timp cât nu suntem capabili să intrăm în

Programare cu puterea mintii

Corpul nostru este un biocomputer, gândurile noastre sunt programul, viaţa noastră este printarea celor două. Schimbaţi programarea, rescrieţi sau modificaţi programul şi vă schimbaţi viaţa. Este atât de simplu! Combinăm cunoaşterea fizicii cuantice. Descoperim Legile Universale şi recunoaştem că ele guvernează toată energia şi toată materia şi stau la baza

Totul este proiectie din interiorul d-voastra

” Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume!” Mahatma Gandhi La inceput va va fi greu sa credeti aceasta afirmatie,dar tot ce vi se intampla in viata este o proiectie venind dinspre partea ascunsa a propriei d-voastra minti. V-am spus ca nu-i prea lesne de priceput. Este usor