Etichetă: schimbare

Inainte de toate , sa invatam

La baza tuturor lucrurilor se află gândul, apoi urmează fapta pe măsura gândului. După un gând corect urmează o faptă corectă. Un om bolnav este cel care a gândit greşit şi a trăit incorect. Dacă el va învăţa să gândească corect, se va însănătoşi. Necesitatea de prim ordin a vieţii

Dificultatile . Prevenirea perioadelor dificile

Conştiinţa noastră se luminează şi se întunecă, se umple şi se goleşte, pentru ca noi suntem supuşi aceloraşi alternanțe ca şi natura. De aceea trebuie să fim conştienţi de perioada când trebuie să se producă fiecare fenomen. Presupuneţi că o perioada dificilă se apropie: dacă nu cunoaşteţi acest lucru, vă

Lumea ta exterioara este o reflexie a lumii interioare

1. Energia Universala, in care toata miscarea, lumina, caldura si culoarea isi au originea, nu ia parte la limitarea efectelor a caror cauza este, ci este suprema peste ele. Aceasta Substanta Universala este sursa Puterii, Intelepciunii si Inteligentei. 2. Recunoasterea acestei Inteligente inseamna de fapt sa devii familiar cu calitatea

Schimba-ti vibratiile pentru a-ti manifesta dorintele

Tu nu esti o fiinta fizica intr-un univers fizic. Esti o fiinta energetica/vibranta intr-un univers energetic/vibrant. Esti atat un emitator cat si un receptor de energie. Una dintre cele mai mari provocari pentru fiinta umana este sa invete cum sa traiasca ca o fiinta vibrationala intr-un univers vibrational. Alege tiparele

Afirmatii spirituale

Afirmaţii pentru vindecare Invoc Spiritul Divin pentru a-mi vindeca toate formele-gând discordante, vibraţiile joase, conştienţa rasei şi toate limitările care îmi influenţează în mod advers, emoţiile, memoria sufletului, corpul fizic, câmpul magnetic şi mediul înconjurător. Aceste gânduri greşite şi vibraţii sunt acum scăldate cu adevăr şi iubire şi dizolvate în